Materiale utile

De aici poți descărca în format PDF materialele necesare participării în cursă:

Regulament

Competiția este organizată de Împlinire SRL, în parteneriat cu Tikaboo România, Florin Alexandru, Profa de mate, și are drept scop promovarea alergării în aer liber și strângerea de fonduri pentru Aşezământul de Copii ”Sf. Ierarh Leontie” 

Prin participarea la această competiție, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului regulament prin semnarea declarației pe proprie răspundere.

Orice alergător trebuie:
  – să fi împlinit, până la data concursului, vârsta de minimum 18 ani;
  – să fie bine pregătit şi pe deplin conştient despre specificul, lungimea şi durata cursei;
  – să respecte regulile de circulaţie şi de conduită în public, având în vedere că anumite porţiuni de pe traseu traversează localităţi sau alte locuri publice ce nu sunt închise circulaţiei;
     – să fie pe deplin conştient că rolul organizatorilor nu este acela de a ajuta un alergător să depăşească problemele menţionate mai sus şi că pentru o astfel de activitate , securitatea personală depinde de capacitatea fiecăruia de a se adapta la problemele întâlnite sau preconizate;
     – să aibă abilitatea să parcurgă un traseul competiției în siguranţă folosind harta, informațiile din ghidul Via Transilvanica şi informaţiile din teren;
     –  participarea anterioară la alte curse de acest gen este folositoare pentru acumularea de experienţă;
     – să cunoască regulamentul concursului şi să fie de acord să accepte fără rezerve termenii şi condiţiile de participare; 

   Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseele curselor, amplasamentul punctelor de control și timpii limită, toate acestea fiind communicate tuturor concurenților prin e-mail/ media sau alte mijloace.

Competiția se va desfășura în perioada 13 –  21 mai 2022 pe traseul Via Transilvanica cu start de la Mănăstirea Putna și sosire în localitatea Mediaș.

12.05.2022 sosire participanți Așezământul de copii Sfântul Leontie și predare kit-uri.

12.05.2022  Ședința tehnică, ora 20:30

13-21.05.2022 Desfășurare concurs Ultramaraton Transylvania Legends.

La finalul fiecărei etape se va face festivitate de premiere

21.05.2022 Desfășurare concurs probe Maraton și Semimaraton din cadrul etapei a opta a Ultramaratonului Transylvania Legends

21.05.2022 Festivitate premiere Ultramaraton Transylvania Legends după sosirea ultimului alergător – în jurul orelor 20:00

Desfășurarea competiției: această competiție se adresează sportivilor amatori și profesioniști care au împlinit vârsta de 18 ani până la data desfășurării întrecerii și s-au înscris în limita numărului maxim de locuri disponibile.

Traseul parcurge drumuri naționale, drumuri forestiere, cărări de munte, traversează râuri,  orașe, munți, dealuri etc. dar mai ales sate tradiționale cu localnici ospitalieri. 

Pe timpul desfășurării cursei, participanții nu pot părăși traseul de alergare și nici nu îl pot schimba, prin scurtare sau alegerea de trasee alternative. Părăsirea traseului de alergare stabilit poate duce la descalificarea concurentului.

Informații detaliate despre amplasarea punctelor de alimentare, drop bag, distanțe între puncte și diferențe de nivel ale traseului, pentru fiecare etapă în parte, se regăsesc în rubrica Traseu din meniul principal.

Toate informațiile legate de distanțele între puncte și diferențele de nivel cumulate pe traseu sunt luate exclusiv din ghidul ViaTransilvanica, de unde rezultă și discrepanțele cu track-ul competiției.

Transylvania Legends cuprinde 3 probe: Ultramaraton, Maraton și Semimaraton.

Toate probele din cadrul Transylvania Legends sunt curse în linie, cu plecare dintr-un punct și sosire în alt punct.

Ultramaraton: 

Transylvania Legends se desfășoară în regim de semi-autonomie și cuprinde 8 etape conform rubricii Traseu din meniul principal, cu distanțe cuprinse între 67km și 91km.

Etapele 1-5 cuprind 4 sectiuni, etapa 6 are 3 sectiuni, etapa 7 are 5 secțiuni iar etapa 8 are 3 secțiuni. 

Principiul semi-autonomiei este capacitatea de a te descurca singur între două puncte de control, atât dpdv nutrițional și al hidratării, cât și dpdv al echipamentului și securității, permițând adaptarea la problemele întâlnite sau prevăzute (vreme rea, probleme fizice, accidentări, intalniri neprevăzute cu animale sălbatice etc.).

Fiecare alergător trebuie să aibă cu el pe toată durata cursei totalitatea echipamentului obligatoriu. În orice moment al cursei, rucsacul și conținutul său poate fi verificat de către oficialii cursei. Alergătorul este obligat să se supună acestor verificări cu bună credință, cu riscul descalificarii din cursă. Este interzisă însoțirea de-a lungul oricărei secțiuni a traseului cursei de către o persoană care nu este înscrisă în cursă.

Fiecare concurent are un drop bag pe care îl va găsi în PC 2 al fiecărei etape exceptând etapa 7 unde drop bag-ul va fi în PC 3

Individual: participanții, prin înscriere la această competiție, au opțiunea de a alege să participe la una sau mai multe etape consecutive sau etape la alegere, cu mențiunea că fiecare etapa are un singur start.

Fiecare secțiune alergată se consideră finală odată ce un alergător a ajuns în punctul de control al secțiunii respective.

Orice secțiune finalizată se va cuantifica în clasamentul open chiar dacă în cazul unei etape, persoane respectivă aleargă o secțiune, două secțiuni, trei secțiuni sau integral.

În cazul unui abandon din orice motiv, concurentul are obligația de a anunța oficialii cursei. 

Maraton Transylvania Legends

2 probe de maraton

  • 14.05.2022 – start ora 10:00
  • 21.05.2022 – strat ora 10:00

Maratonul corespunzător etapei a doua cu start din Poiana Negri și sosire la Tășuleasa Social.

Maratonul corespunzător etapei a opta cu start din Mălâncrav și sosire la Mediaș.

Traseele din probele de maraton sunt compuse din două secțiuni fiecare și are un punct de control, alimentare și hidratare la jumătatea traseului.

Semimaraton Transylvania Legends

2 probe de semimaraton

  • 14.05.2022 – start ora 11:30
  • 21.05.2022 – start ora 11:30

Semimaratonul corespunzător etapei a doua cu start din Lunca Ilvei și sosire la Tășuleasa Social.

Semimaratonul corespunzător etapei a opta cu start din Biertan și sosire la Mediaș.

Traseele din probele de semimaraton sunt compuse dintr-o singură secțiuni fiecare.

Detalii legate despre distanțe și diferențe nivel al probelor de maraton și semimaraton se regăsesc detaliate la rubrica Traseu din meniul principal.

Traseul de concurs, puncte de alimentare

Traseul va parcurge Via Transilvanica, legendara „autostradă turistică” realizată cu suflet de Tibi Ușeriu și Alin Ușeriu din echipa Tăsuleasa Social, care prin acest proiect măreț a unit nordul cu sudul, estul cu vestul sau altfel spus, a unit cele 3 Românii mai mici: Moldova, Transilvania și Țara Românească. Traseul parcurge drumuri naționale, drumuri forestiere, cărări de munte, străbate orașe, sate, munți, dealuri.

Punctele de alimentare pentru fiecare etapă în parte se regăsesc în rubrica Traseu.

  • Băuturi: Apă, Cola,
  • Alimente tradiționale: Pastramă, Brânză, Cașcaval, Produse din Rubarbăr specifice zonei Colinele Transilvaniei – Saschiz.
  • Alte produse: Măsline, Halva, Ciocolată, Biscuiți, Alune, Snacksuri, Mere, Banane, Fructe confiate.
Taxa de înscriere

Înscrierea participanților se poate face prin completarea formularului de înscriere online.

Prin completarea formularului de înscriere, participanții au opțiunea de a alege una sau mai multe etape la care să alerge, cu condiția să achite totalul sumei etapelor selectate.

Taxă de participare Ultramaraton Transylvania Legends:

  • 1 etapă – 280 lei
  • 4 etape – 900 lei
  • 8 etape – 1600 lei

Taxă de participare Ultramaraton Transylvania Legends de week-end – etapa II și VIII

  • 1 etapă – 350 lei

Taxă de participare Maraton Transylvania Legends din cadrul etapelor II și VIII

  • 1 etapă – 270 lei

Taxă de participare Semimaraton Transylvania Legends din cadrul etapelor II și VIII

  • 1 etapă – 200 lei

Participarea unui minor va fi condiționată de prezentarea unui ceritificat medical care să ateste faptul că participantul minor este apt pentru efort de durată și de însoțirea acestuia, pe țoată durata desfășurării evenimentului, de către un părinte/tutore legal precum și de o declarație pe propria răspundere, semnată de însoțitor înainte de startul competiției.

Conținut kit de participare:

  • antrenamente personalizate dacă te-ai înscris la cel puțin o etapă până la data de 28.02.2022
  • număr de concurs
  • medalie finisher
  • diplomă electronică
  • puncte de revitalizare bogate
  • produse sponsori
  • albume foto
  • premii pentru câștigători categorii și etape
  • noi prieteni și cărări de vis pe ruta Via Transilvanica
Echipament și condiții de concurs

Concurenții vor participa la competiție cu propriul echipament. Se recomandă concurenților să poarte echipament de alergare corespunzător condițiilor meteorologice din zonă și în funcție de data desfășurării competiției, precum și ținând cont de diferența de altitudine parcursă. Se recomandă ca fiecare participant să își aducă haine de schimb, care vor putea fi transportate, din zona de start în zonele de camping și zona de sosire, fie de către însoțitorii proprii, fie prin grija organizatorilor.

Numerele și kit-ul de participare vor fi puse la dispoziție de către organizatori și se vor înmâna concurenților după confirmarea plății și depunerea declarației pe proprie răspundere, în ziua de 12 mai 2022  în incinta Așezământului de copii Sf. Leontie din Rădăuți.

Alergătorii care au optat pentru anumite etape din concurs, vor ridica kit-urile de participare din localitatea de start al etapei la care s-au înscris, seara în jurul orelor 20:00 sau în dimineața cursei, cu maxim o jumătate de oră înainte de startul etapei.

Echipament obligatoriu:
  • încălțăminte sport cu profil montan
  • număr (dat de organizator)
  • haina de ploaie / vânt
  • apă 1 litru
  • telefon mobil (participanții sunt rugați să salveze numerele organizatorilor, să dezactiveze opțiunea număr privat și să se asigure, înainte de start, că acesta este încărcat la capacitate maximă)
  • sursă de lumină – lanternă, frontală ce va fi utilizată în mod obligatoriu pe timp de noapte
  • mănuși
  • căciulă/buff
  • al treilea strat de haine: suprapantalon + bluză cu mânecă lungă, în caz de vreme nefavorabilă.
  • rucsac alergare
  • fluier
  • folie supraviețuire
  • trusă medicală.
Echipament opțional:
  • bețe trekking
  • vestă reflectorizantă și/sau alte însemne reflectorizante/culori vizibile pentru a fi vizibili pe carosabil
  • igienă personală (prosop, șampon, săpun, detergent)
  • baterie externă încărcată la start.
  • 100 de lei/etapă
  • sac de dormit (în regim de dropbag)
  • cort (în regim de dropbag).
Extra – obligatoriu:
  • aplicația Via Transilvanica descărcată pe telefonul mobil și pregătită pentru utilizare.
Aplicația o găsiți în zona Suport din acest website.

Organizatorul își rezerva dreptul de a interzice participarea sportivilor care nu îndeplinesc condițiile de echipare.

Start

13 mai 2022, la ora 7:00, va avea loc cursa copiilor (2 km) de la Așezământul de Copii Sf. Leontie din Rădăuți, unde sunteți cu toții invitați să alergați alături de ei sau să îi susțineți cu încurajările voastre

Startul oficial, etapa I, vineri, 13 mai la ora 8:00 de la Mănăstirea Putna. Deplasarea pe ruta Rădăuți – Mănăstirea Putna se va face cu autocar pus la dispoziție de către organizatori.

  • Etapa II: sâmbătă, 14 mai ora 08:00
  • Etapa III: duminică, 15 mai ora 08:00
  • Etapa IV: luni, 16 mai ora 08:00
  • Ziua 5, marți, 17 mai, va fi zi de relaxare în localitatea Câmpul Cetății.
  • Etapa V: miercuri, 18 mai ora 08:00
  • Etapa VI: joi, 19 mai ora 08:00
  • Etapa VII: vineri, 20 mai ora 08:00
  • Etapa VIII: sâmbătă, 21 mai ora 08:00
  • Festivitatea de premieră: sâmbătă, 21 mai, ora 19:30, la Șura din Mediaș – după sosirea ultimului alergător.

Organizatorii își rezerva dreptul de a modifica orele de start și timpii limita. Orice modificare în acest sens va fi comunicată participanților în timp util.

Start în probele de maraton și semimaraton

  • Maraton etapa II: sâmbătă, 14.05.2022 ora 10:00
  • Semimaraton etapa II: sâmbătă, 14.05.2022 ora 11:30
  • Maraton etapa VIII: sâmbătă, 21.05.2022 ora 10:00
  • Semimaraton etapa VIII: sâmbătă, 21.05.2022 ora 11:30

Festivitatea de premiere pentru probele de maraton și semimaraton va avea loc la finalul zilei după sosirea ultimului alergător de pe traseu, în jurul orei 20:00

Organizatorii își rezerva dreptul de a modifica orele de start și timpii limita. Orice modificare în acest sens va fi comunicată participanților în timp util.

Stabilirea rezultatelor

Clasament Open

Departajarea concurenților participanți la probele de ultramaraton se face după numărul de kilometri alergați la finalul celor opt etape.

Fiecare etapă se poate alerga integral sau parțial.

Alergarea parțială presupune finalizarea a cel puțin o secțiune dintr-o etapă.

Odată ce se pleacă din punctul de alimentare, concurentul se poate opri doar la următorul punct de alimentare și hidratare, punct ce corespunde cu finalizarea unei alte secțiuni.

Dacă se întâmplă ca doi concurenți să alerge același numar de kilometri, departajarea se va face în funcție de timpul în care se parcurg numărul de kilometri, timpul cel mai mic fiind considerat cel mai bun.

Departajarea concurenților participanți la probele de maraton și semimaraton se face în ordinea trecerii liniei de sosire.

Se va premia doar o singură persoană pentru un loc de podium.

Dacă doi concurenți ajung în același timp pe locul 1, 2 sau 3, se va trage la sorți cine va câștiga poziția superioară.

  • Premiere ultramaraton individual open – primele 5 locuri masculin și feminin.
  • Premiere ultramaraton etapă – primele 3 locuri masculin și feminin.
  • Premiere maraton – primele 3 locuri masculin și feminin
  • Premiere semimaraton – primele 3 locuri masculin și feminin
  • Diplome și medalii.
  • Premii speciale

Toți participanții care termină cursa integrală sau etapele selectate prin înscriere vor primi medalie de finisher și diplomă de participare.

Diplomele de participare vor fi în format electronic și vor putea fi descărcate de pe site, după afișarea rezultatelor.

Arbitrii de traseu

În diferite puncte ale traseului de alergare vor fi amplasați arbitrii de traseu care vor supraveghea desfășurarea cursei.

Daca un comisar de cursa va observa o tentativa de trișare (scurtarea traseului, folosirea unui mijloc de transport etc.), concurentul va fi descalificat. Aceeași sancțiune va fi aplicata și alergătorilor care nu respecta prevederile acestui regulament

Regula de AUR:

Participanții care renunță la cursă pe parcursul alergării sunt obligați să se prezinte la cel mai apropiat punct al organizatorilor fie în zona de start, fie la un punct de alimentare, ori se pot adresa unui arbitru/însoțitor de traseu pentru a anunța organizatorii despre acest abandon.

În preziua întrecerii sau cel mai târziu în dimineața evenimentului până la ora 07:30, concurentul își va pune lucrurile personale pe care dorește să îi fie transportate de către organizatori la zona sosire într-un sac pus la dispoziție de către organizatori sau într-un alt bagaj personal, etichetat cu numărul său de concurs. Participantul îl va depune în locul special indicat de către reprezentanții organizatorilor, în vederea transportării acestuia în zona de sosire.

La terminarea cursei, concurentul își va putea ridica lucrurile personale de la organizatori în baza numărului de concurs. Locul de depozitare va fi permanent supravegheat.

Concurenții sunt datori pe toată durata cursei să protejeze mediul înconjurător, fiind interzisă aruncarea de deșeuri (ambalaje, lichide etc.) în alte locuri decât cele special amenajate, sub sancțiunea descalificării persoanei respective.

Organizatorii se obligă, de asemenea, să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind protecția datelor cu caracter personal. Că atare, Organizatorii se angajează să păstreze confidențialitatea datelor cu caracter personal ale participanților/ câștigătorilor la prezenta competiție și să le utilizeze conform prezentului regulament, al declarației participanților pe propria răspundere și legislației în vigoare.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament până la data începerii competiției cu obligativitatea anunțării modificărilor intervenite pe site și la locul de desfășurare a competiției.

Cazarea participanților va fi în campinguri amenajate de noi, organizatorii, tu trebuie doar sa iți aduci un cort, un sac de dormit și tot ce mai ai nevoie pentru un somn odihnitor pentru a-ți continua aventura.

Transportul acestora spre următorul punct va fi asigurat de noi, organizatorii.

Noi îți oferim foc de tabără cu cantec de chitară, peisaje de poveste, prieteni noi, ceaun cu mâncăruri tradiționale specifice zonei, dușuri călduțe și alte surprize plăcute.

Dacă un alergător dorește cazare la pensiune sau hotel, va rugăm să ne anunțați pentru eventuale recomandări, cu mențiunea ca nu ne vom ocupa personal de acest aspect.